Nimeni nu îndrăznea să se apropie.
Plicul rămăsese pe masa din fața altarului.
Lângă verighete.
Lângă buchetul meu.
Tatăl lui Andrei îl privea de parcă ar fi văzut o fantomă.
— Nu…
a șoptit.
— Credeam că a fost distrusă.
L-am împins încet spre el.
— Atunci deschideți-l.
El nu s-a mișcat.
Mâinile îi tremurau.
Andrei a luat plicul.
— Dacă voi nu aveți curaj, îl citesc eu.
Mama lui a încercat să-l oprească.
— Nu, Andrei…
Te rog…
Dar era prea târziu.
A desfăcut cu grijă hârtia îngălbenită.
Înăuntru se afla o singură scrisoare.
La final era semnătura tatălui lui.
Andrei a început să citească cu voce tare.
— „Domnule Mihai, dacă această scrisoare ajunge la dumneavoastră, înseamnă că nu am avut curajul să vă privesc vreodată în ochi…”
În sală se auzea doar vocea lui.
— „Știu că sunteți nevinovat. Știu că incendiul nu a fost provocat de dumneavoastră.”
Un murmur a trecut prin toată încăperea.
Andrei s-a oprit.
L-a privit pe tatăl lui.
Acesta plângea.
Pentru prima dată în viața lui.
— Continuă…
a spus încet.
Andrei și-a șters lacrimile.
— „Auditul intern a arătat că instalația electrică fusese modificată cu luni înainte de incendiu. Conducerea știa acest lucru, dar dacă adevărul ieșea la iveală, compania intra în faliment.”
Invitații nu mai clipeau.
— „Ni s-a cerut să alegem între adevăr și sute de locuri de muncă. Am ales compania. Dumneavoastră ați plătit prețul.”
O femeie din primul rând a început să plângă.
Andrei a continuat.
Vocea îi devenea tot mai grea.
— „Nu vă cer iertare, pentru că nu o merit. Vă rog doar ca, într-o zi, cineva să spună adevărul în locul meu.”
Scrisoarea s-a încheiat.
În sală domnea o liniște apăsătoare.
Tatăl lui Andrei s-a apropiat încet de mine.
Avea ochii roșii.
— Tot ce scrie acolo este adevărat.
Am fost un laș.
Am știut că tatăl tău este nevinovat.
Și am tăcut.
Andrei l-a privit fără să scoată un cuvânt.
— Toți acești ani…
Ai trăit cu asta?
Bărbatul a încuviințat.
— În fiecare zi.
M-am întors spre Andrei.
— Acum înțelegi de ce nu puteam să spun „Da” fără să aflu adevărul?
El s-a apropiat de mine.
Mi-a luat mâinile.
— Da.
Și îți mulțumesc că ai avut curajul pe care noi nu l-am avut.
Apoi s-a întors spre toți invitații.
— Astăzi nu se termină o nuntă.
Astăzi se termină o minciună care a distrus două familii.
S-a uitat spre tatăl lui.
— Dacă vrei să-mi fii din nou tată…
Începe prin a face ceea ce trebuia făcut acum douăzeci și șase de ani.
În săptămânile care au urmat, compania a făcut publice toate documentele din arhivă.
Numele tatălui meu a fost reabilitat oficial.
Familia mea a primit, în sfârșit, scuzele pe care le așteptase o viață.
Iar noi…
Nu am mai făcut nunta în acea zi.
Am organizat-o trei luni mai târziu.
În aceeași sală.
Cu aceiași invitați.
Dar de data aceasta, înainte ca preotul să înceapă ceremonia, Andrei s-a ridicat și a spus un singur lucru:
— Astăzi putem spune „Da” doar pentru că, în sfârșit, nimeni nu mai este obligat să trăiască într-o minciună.
