Sala era plină.
Peste două sute de invitați își ocupaseră locurile.
Florile albe acopereau fiecare colț al încăperii.
Cvartetul de coarde cânta încet.
Iar Andrei mă privea cu același zâmbet pe care îl iubeam de aproape patru ani.
Preotul a deschis cartea.
— Dacă nu există niciun motiv pentru care această căsătorie nu ar trebui să aibă loc…
Am inspirat adânc.
Știam că următoarele secunde aveau să schimbe viețile tuturor celor din sală.
— Ba da, există, am spus.
În încăpere s-a făcut o liniște apăsătoare.
Cvartetul s-a oprit.
Andrei m-a privit nedumerit.
— Ana… ce faci?
Nu i-am răspuns.
M-am întors spre tehnicianul care se ocupa de sonorizare.
— Vă rog să porniți proiectorul.
Invitații au început imediat să șușotească.
— A aflat de amantă…
— Sigur are dovezi.
— Săracul băiat…
Telefon după telefon a început să se ridice în aer.
Aproape toți filmau.
Mama lui Andrei s-a ridicat în picioare.
— Ce înseamnă asta?
Tatăl lui avea fața albă.
Eu am rămas calmă.
— Nu este despre Andrei.
Toți s-au uitat spre mine.
Inclusiv el.
— Atunci despre cine?
Nu am răspuns.
Proiectorul s-a aprins.
Pe ecran a apărut o înregistrare veche, cu imaginea tremurată, filmată pe o casetă VHS.
Data din colț arăta:
14 mai 1999.
În imagini se vedea o fabrică.
Apoi apăreau zeci de oameni ieșind în grabă din clădire.
Se auzeau sirene.
Fum.
Țipete.
Câțiva invitați s-au uitat nedumeriți unii la alții.
Nimeni nu înțelegea ce legătură avea acel film cu nunta.
Apoi camera s-a apropiat de doi oameni care vorbeau cu poliția.
În clipa aceea, mama lui Andrei și-a dus mâna la gură.
Tatăl lui a încremenit.
— Nu…
a șoptit el.
L-am privit.
Pentru prima dată de când intrasem în sală, nu mai părea un om sigur pe el.
Părea speriat.
Foarte speriat.
Andrei s-a întors spre părinții lui.
— Tată… de unde aveți voi filmarea asta?
Niciunul dintre ei nu i-a răspuns.
Am luat telecomanda și am oprit videoclipul exact înainte ca imaginea să arate chipul unui bărbat scos încătușat din fabrică.
Toată sala protesta.
— Continuați!
— Ce s-a întâmplat?
— Cine era omul acela?
Am privit spre părinții lui Andrei.
Aveau lacrimi în ochi.
Și atunci am rostit cuvintele pentru care oprisem nunta.
— Astăzi nu vreau să aflu dacă Andrei mă iubește.
Vreau să aflu dacă părinții lui au curajul să spună, în sfârșit, adevărul despre omul pe care l-au distrus în urmă cu douăzeci și șase de ani.
