În birou s-a făcut liniște. Elena îl privea pe director fără să înțeleagă. — Ce înseamnă asta? Directorul a împins încet documentul spre ea. — În urmă cu
Toți din bancă îi urmăreau. Directorul ținea carnetul de economii atât de strâns, de parcă se temea că i-ar putea scăpa din mâini. S-a apropiat de bătrână. —
Era aproape ora închiderii. În bancă mai rămăseseră doar câțiva clienți. Casierii începeau deja să numere banii și să închidă ghișeele. Atunci ușa s-a deschis încet. O bătrână
Nimeni nu îndrăznea să se apropie. Plicul rămăsese pe masa din fața altarului. Lângă verighete. Lângă buchetul meu. Tatăl lui Andrei îl privea de parcă ar fi văzut
Nimeni nu mai vorbea. Cele peste două sute de invitați priveau când spre mine… …când spre părinții lui Andrei. Tatăl lui ținea pumnii strânși. Mama lui plângea în
Sala era plină. Peste două sute de invitați își ocupaseră locurile. Florile albe acopereau fiecare colț al încăperii. Cvartetul de coarde cânta încet. Iar Andrei mă privea cu
Ana nu putea scoate niciun cuvânt. Își privea când fiica… …când pe Victor. — Toată viața mi s-a spus că ai murit înainte să mă nasc. Victor a
Fetița s-a ridicat imediat. — Mamă… Femeia abia își putea stăpâni lacrimile. Privea când spre bătrân… …când spre fotografia din mâna lui. — Nu… nu este posibil… Bătrânul
În fiecare zi, la ora patru fără zece, îl vedeam. Stătea pe aceeași bancă din parc. Purta un palton gri, o pălărie veche și ținea mereu lângă el
În dimineața următoare, nu am mai putut sta liniștit. Cuvintele directorului îmi răsunau în minte. „Nu trebuie să afle nimeni ce s-a întâmplat în compania asta acum douăzeci