Fumul se ridica încă deasupra blocului din centrul orașului când echipele de știri au ajuns la fața locului.
Un incendiu puternic.
Trei etaje evacuate în doar șapte minute.
Și un singur pompier care intrase de două ori înapoi în clădire pentru a scoate o bătrână și un câine.
Reporterița l-a oprit chiar lângă camionul de intervenție, cu microfonul încă tremurând de adrenalină.
„Sunteți eroul serii. Putem afla numele dumneavoastră?”
Pompierul și-a scos casca, obosit, cu fața înnegrită de fum.
„Marius Dinu,” a spus el simplu.
Camera a rămas fixă pe fața lui doar trei secunde.
Dar la 1.200 de kilometri distanță, într-un apartament liniștit, o femeie a scăpat cana din mână.
Elena privea televizorul cu gura întredeschisă.
Nu mai auzise numele acela de douăzeci de ani.
De la înmormântare.
Pentru că soțul ei, Marius, murise oficial într-un accident naval, undeva în largul mării, iar corpul nu fusese găsit niciodată.
Ea plătise o asigurare de viață.
Crescuse singură un copil.
Reconstruise o viață întreagă în jurul unui mormânt gol.
Și acum, chipul lui — mai bătrân, mai aspru, dar fără nicio îndoială al lui — vorbea calm la știrile de seară dintr-un oraș în care ea nu-l căutase niciodată.
(continuă)
