A doua zi dimineață, când Radu s-a trezit și a coborât să-și ia micul dejun, a găsit pe masa din bucătărie un plic alb, așezat exact în locul unde de obicei stătea cana lui de cafea. Diana era deja acolo, sorbind dintr-un ceai, prefăcându-se ocupată cu telefonul, deși evident aștepta reacția fratelui ei.
— Ce e asta? a întrebat Radu, deschizând plicul.
Înăuntru era un document tipărit, cu antet formal: „Contract de prestări servicii — Menaj, administrare gospodărie și găzduire temporară.” Dedesubt, un tabel clar: ore săptămânale de gătit, curățenie, spălat, călcat, cumpărături — fiecare activitate cu tariful minim pe piață pentru servicii de menaj din oraș, calculat pentru ultimele trei luni. Iar la final, un articol separat, subliniat: „Găzduire temporară fără termen stabilit — tarif pe noapte, calculat de la data declarată inițial ca ‘ședere de câteva zile’.”
Radu a rămas cu ochii pe hârtie, numărând mental zilele. Diana a înghețat cu ceașca la jumătatea drumului spre gură.
— Alexandra, e o glumă, nu? a spus Radu, râzând nervos. Suntem familie, nu clienți.
Alexandra a intrat în bucătărie cu o cană de cafea doar pentru ea, calmă, ca și cum discuția asta ar fi fost la fel de banală ca vremea de afară.
— Nu glumesc. De trei săptămâni sunt menajera, bucătăreasa și gazda voastră neplătită, iar ieri mi s-a spus, în fața surorii tale, că „n-am altceva de făcut”. Așa că am decis să pun exact pe hârtie ce înseamnă „nimic”. Poți semna și plăti conform tarifului, sau putem discuta, ca doi oameni egali, despre cum se împart sarcinile într-o casă în care locuim amândoi.
Diana a lăsat telefonul din mână, brusc iritată, simțind că plicul acela o viza direct pe ea la fel de mult ca pe fratele ei.
— Nu cred că trebuie să faci un asemenea circ dintr-o remarcă nevinovată. E doar umor de familie, Alexandra. Nu toată lumea e atât de sensibilă.
Alexandra s-a întors spre ea, privind-o direct, fără să ridice vocea.
— Diana, umorul funcționează când toată lumea râde împreună. Când doi oameni glumesc pe seama muncii unei a treia persoane, care în plus îi și hrănește și îi spală rufele gratuit de trei săptămâni, acela nu mai e umor — e lipsă totală de respect. Dacă te simți confortabil să stai aici pe termen nelimitat, poate ar fi cazul să contribui și tu cu ceva, fie prin bani, fie prin muncă. Alegerea îți aparține.
Tăcerea care a urmat a fost mai grea decât orice ceartă.
