Elena a ieșit din bucătărie ținând în mână un dosar din carton și un pix. L-a pus ușor pe masa din sufragerie, exact în fața lui Andrei.
Sora lui, Simona, care până atunci își pilise unghiile și chicotea de fiecare dată când fratele ei făcea câte o remarcă ironică la adresa Elenei, s-a oprit brusc din pilit.
— Ce este asta? a întrebat Andrei, încruntându-se și privind foaia albă.
— Este un contract de servicii de menaj și administrare a gospodăriei, a răspuns Elena cu un glas neobișnuit de calm, dar ferm.
— Glumești, nu? a râs el tare, uitându-se spre sora lui pentru a obține o nouă confirmare.
— Deloc. De șase luni, de când te-ai mutat în acest apartament și de când sora ta vine în fiecare weekend «să se odihnească», am devenit servitoarea voastră neplătită. Dacă tot îmi ceri să-ți spăl echipamentul de la sală separat pentru că «nu am altceva mai bun de făcut», am calculat tariful orar. Acolo ai lista completă: gătit, curățenie, spălat, călcat și taxa pentru suportat ironii zilnice. Semnează jos, iar de mâine îți emit factură pentru fiecare zi de muncă.
Simona s-a îndreptat de spate, brusc inconfortabilă, simțind că atmosfera caldă din cameră dispăruse complet.
— Elena, dar era doar o glumă între frați… nu trebuie să dramatizezi atât de mult, a intervenit ea repede.
Elena s-a întors spre ea cu o privire rece și senină.
— Glumele sunt amuzante când râde toată lumea, Simona. Cât timp râdeți doar voi doi pe seama muncii mele și pe seama oboselii mele, nu se numește glumă, ci lipsă de respect. Dacă îți iubești atât de mult fratele și consideri că munca mea nu valorează nimic, te poți ocupa tu de hainele lui de la sală și de farfuriile murdare de pe masă de acum înainte.
Andrei a privit foaia, a citit cifrele trecute acolo, apoi s-a uitat la mizeria lăsată de ei pe masă și la chipul extrem de serios al soției sale. A înțeles instantaneu că, de data aceasta, Elena nu mai era dispusă să tacă doar de dragul de a nu strica atmosfera de familie.
Fără să mai spună un cuvânt, a împins dosarul la o parte, s-a ridicat tăcut de pe scaun, a luat farfuriile murdare de pe masă și le-a dus singur la chiuvetă. Simona și-a strâns în grabă lucrurile și a plecat mai devreme în aceeași seară, fără să-și mai ia rămas-bun.
Elena a înțeles atunci un lucru esențial: respectul într-o căsnicie nu se cere niciodată cu lacrimi și rugăminți, ci se impune ferm, prin limite clare și prin refuzul categoric de a fi tratată ca o servitoare.
