Partea 2 Am descoperit cine era femeia de serviciu… dar ceea ce am auzit în biroul directorului m-a făcut să înțeleg că povestea era mult mai complicată

Toată ziua nu m-am putut gândi la altceva.

De ce ascunsese fotografia?

Și de ce mă rugase să nu spun nimănui?

A doua zi dimineață am ajuns din nou devreme.

Maria era deja pe hol, ștergând geamurile.

M-am apropiat încet.

— Nu vă faceți griji. Nu am spus nimănui.

Mi-a zâmbit recunoscătoare.

— Vă mulțumesc.

— Dar aș vrea să înțeleg… De unde cunoașteți locul acesta atât de bine?

S-a uitat în jur, ca să se asigure că nu ne ascultă nimeni.

— Am lucrat aici cu foarte mulți ani în urmă.

— În ce departament?

A ezitat.

— Nu cred că mai contează.

A plecat înainte să mai pot întreba ceva.

Răspunsul ei nu făcea decât să-mi stârnească și mai mult curiozitatea.

În pauza de prânz am coborât în arhivă.

Secretara, care lucra în firmă de peste douăzeci și cinci de ani, m-a văzut răsfoind dosarele vechi.

— Ce cauți?

I-am povestit despre Maria.

Femeia a rămas câteva secunde pe gânduri.

— Maria…

Parcă îmi spune ceva numele.

A început să caute într-un dulap metalic plin cu dosare îngălbenite.

După câteva minute a scos un registru vechi.

L-a deschis încet.

A trecut cu degetul peste câteva pagini.

Apoi s-a oprit.

— Uite…

Am privit.

Acolo era trecut numele ei.

Maria Ionescu.

Data angajării.

Acum aproape treizeci de ani.

Am simțit un fior.

— Deci chiar a lucrat aici…

Secretara a continuat să citească.

Dintr-odată, zâmbetul i-a dispărut.

A închis registrul imediat.

— Nu se poate…

— Ce s-a întâmplat?

— Nimic.

Dar se vedea că minte.

Am insistat.

În cele din urmă a oftat.

— Acum douăzeci și șase de ani, toată compania a vorbit despre cazul ei.

— Ce caz?

Înainte să apuce să răspundă, directorul a intrat în arhivă.

Ne-a văzut cu registrul în mână.

Fața i s-a înăsprit.

— Cine v-a dat voie să răscoliți documentele vechi?

A luat registrul fără să mai spună un cuvânt și a ieșit.

Ușa biroului lui a rămas întredeschisă.

Fără să vreau, am auzit câteva cuvinte.

Directorul vorbea la telefon.

— Da… Maria s-a întors.

A urmat o pauză.

Apoi a rostit o frază care m-a făcut să îngheț.

— Nu trebuie să afle nimeni ce s-a întâmplat în compania asta acum douăzeci și șase de ani.

Like this post? Please share to your friends:
Lasă un răspuns

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!: